joi, 30 mai 2013

Despre pregătirea funcționarului public

Înainte să vorbesc despre pregătirea funcționarului public o să amintesc că funcționar public este de la președinte până la polițist, gardian și orice lucrător al Statului, plătit din bani publici, inclusiv educator sau femeie de serviciu a unei instituții de Stat. Și-o să amintesc că acești oameni ar trebui să funcționeze în interesul cetățeanului fără nesimțirea obișnuită pentru că prin jecmănirea cetățeanului de avutul său este plătit funcționarul public. Funcționarul public nu-ți este superior, n-are voie să te trateze de sus, n-are voie să nu-și îndeplinească obligațiile de serviciu, adică să nu-ți facă viața mai ușoară. În prezent, în România, funcționarul public, în special Președintele, Miniștrii, Parlamentari deputați și senatori, Prefecții, Consilierii județeni, Primarii, Consilierii locali, magistrații, polițiștii, sunt șmecherii tăi. Viața ta e în mâinile lor, nu știu dacă conștientizezi asta, și mentalitatea generală a lor este: Fraiere, fraiero, eu sunt șmecherul tău! În România, cetățeanul e fraierul acestor funcționari publici. Tu ești fraierul. Plătești impozite cu japca, pentru că de frică le plătești, și reciprocitatea Statului nu există. Ca atare impozitul tău este DREPT DE ȘMECHER. În România contribuabilii contribuie la sărăcirea și distrugerea lor plătind impozite, tu contribui la distrugerea ta plătind impozite, și nu doar că contribui la distrugerea ta, dar mai contribui și la distrugerea mea. Tu prin impozitele pe care le plătești îngrași niște oameni care nu doar că  nu te respectă, dar mai sunt și dușmanii tăi. În România, marea mare mare majoritate a funcționarilor publici, nu doar că sunt incompetenți, dar ei contribuie conștient sau inconștient la distrugerea sistematică a ta și-a familiei tale. Române, îți spun cu mâna pe suflet, ești sclav-cobai în țara ta și ești sclav cobai în țara ta pentru că te complaci, iar asta te face să-ți meriți soarta. Mi-e rușine de rușinea ta!Țara ta, România, ca să ști și tu, în prezent, nu mai este țara ta, tu însuți nu ești al tău, copii tăi nu sunt ai tăi, ci la fel ca și țara, sunteti ai altor oameni, ceea ce te face pe tine să fi un simplu sclav, iar pe copiii tăi la fel, cu complicitatea ta evidentă, căci nu faci nimic să-ți ameliorezi soarta, nimic. Primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să-ți cunoști drepturile, iar drepturile tale, recunoscute sau nu, sunt în Statutul Partidului Avangardist Român.   Ceea ce am scris în acel Statul este adevăratul Drept, este Dreptul, dreptul pe care dacă îl vei ști, vei putea cere respectarea lui. Dacă nu-ți ști drepturile, zaci batojocorit de funcționarii publici și crezi că asta e normal să ți se întâmple. 
Întrebat ce pregătire trebuie să aibă un președinte de țară sau un alt funcționar public ca ministru, magistrat, consilier local etc. spuneam: Pentru a fi președinte sau consilier local sau etc. trebuie să ai anumite calități, înainte de pregătirea necesară. Aceste calități sunt: omenia, bunul simț, bunul gust, autocontrolul, altruismul, caritatea, compasiunea, curajul, loialitatea, încrederea însine, iertarea, generozitatea, grația, onestitatea, speranța, bucuria, bunătatea, neinterferența în treburile altuia, răbdarea, gloria, responsabilitatea, iubirea de sine, gratitudinea, iubirea necondiționată pentru aproape și respectul manifestat pentru mediul înconjurător. Dacă ai aceste calități trebuie să ai și pregătirea, care constă în vaste cunoștințe de administrație publică, cunoașterea dreptului (există o mare diferență între lege și drept pe care șmecherii încearcă s-o estompeze inducând ideea că drept e totuna cu lege), cunoașterea legilor, cunoașterea nevoilor comunității, persuasiunea și nu în ultimul rând, patriotismul. Patriotismul, după cum spuneam și cu alte ocazii este sentimentul pe care îl au oamenii din țările evoluate. Câți dintre administratorii publici pe care îi cunoști sau pe care îi vezi la tv au această pregătire? Toți mimează c-o au și mimează prost.

Un comentariu:

  1. E grele cu functionarii,mon cher.Ca toti vrea baaaani si iar baaani iar in schimb nu ofera nimica.nimica bun,fireste.

    fane de la sifoane

    RăspundețiȘtergere